Dar pentru ca imaginea din vis sa persiste si dupa ce te trezesti si sa nu se transforme in cosmar, trebuie sa devii un pic pragmatica si sa incepi sa te gandesti ce cheltuieli presupune o nunta si cum se planifica bugetul unei nunti.

Daca nu stii niciodata cati bani ai in portofel, iar credit-card-urile iti danseaza printre degete de fiecare data cand vezi o rochie in vitrina magazinului, ar fi indicat sa apelezi la ajutorul viitorului tau sot pentru a administra bugetul de nunta.

Inainte de toate, gandeste-te cine va suporta costurile nuntii: tu si viitorul tau sot veti plati singuri sau se vor implica si parintii sau nasii?

Daca parintii v-au anuntat ca doresc sa se implice financiar, cel mai bine este sa discutati inca de la inceput ce presupune acest lucru: vor contribui cu o suma fixa, se vor ocupa de acoperirea cheltuielilor cu anumite servicii sau vor dori sa acopere cheltuielile pentru numarul lor de invitati?

Tot acum, verificati si intentiile lor, caci, uneori, parintii au tendinta de a santaja emotional atunci cand vin cu un astfel de ajutor: fie vor sa aiba un numar mai mare de invitati din partea lor, fie spera sa organizati nunta in localitatea ta natala, iar alteori se poate sa nu existe o agenda ascunsa, dar este bine sa stii de la inceput.

Apoi, trebuie sa stii in mare care vor fi cheltuielile nuntii.

Aproximativ jumatate din bugetul de nunta va trebui sa il aloci locatiei care va  gazdui prima voastra petrecere, decorarii acesteia astfel incat sa arate chiar ca in visul tau dar si meniului pregatit pentru invitati.

Pentru o petrecere ca-n basme este necesara si o muzica pe masura, alaturi si de alti  profesionisti care sa imortalizeze povestea ce va fi spusa an dupa an copiilor si cunostintelor, astfel ca pe locul doi in repartizarea bugetului trebuie sa incluzi muzica si serviciile foto si video.

Vestimentatia si accesoriile pe care le veti purta in ziua nuntii vor fi motiv de bucurie si admiratie, iar pentru asta, se afla pe podium in bugetul tau, cu un onorabil loc trei.

Nunta e nunta si responsabilitatile mari, asa ca inainte si dupa, meritati sa va relaxati, astfel ca locul patru in buget va fi ocupat de petrecerile de burlaci, ciorba de potroace si luna de miere.

Nu uitati de cheltuielile mici, dar la fel de importante, precum invitatii, taxe, verighete, cadouri pentru nasi sau marturii.

Daca ai anumite extravagante la care nu vrei in ruptul capului sa renunti sau esti o persoana calculata si vrei sa ai o rezerva pentru cheltuieli neprevazute, adauga un procent  de 10%.

Acum, ca ai o imagine de ansamblu asupra a ceea ce inseamna cheltuielile unei nunti, in aceasta sectiune iti vom arata si cum poti jongla costurile, astfel incat sa ai nunta mult visata si totusi sa nu depasesti bugetul de nunta alocat.