Cartea nuntii perfecte

autori: Mindy Weiss, Lisbeth Levine

Cartea Nuntii Perfecte aduna la un loc experienta a cateva sute de evenimente organizate de autoarea americana, Mindy Weiss, al carei portofoliu contine nume celebre, precum Heidi Klum, Eva Longoria sau Brooke Shields.

Daca te intrebi cum te poate ajuta pe tine, in Romania, cartea unei autoare din America,  trebuie sa stii ca, dincolo de traditiile fiecarei culturi in parte, procesul organizatoric al unei nunti se desfasoara similar in majoritatea tarilor si toate miresele se lovesc de aceleasi provocari emotionale sau intrebari practice pe parcursul planificarii nuntii.

Cele 450 de pagini pot parea inspaimantatoare la inceput, prin volumul de informatii oferit, insa o data ce vei inainta cu organizarea nuntii, te vei bucura ca sunt atat de multe sfaturi utile si informatii practice, caci, de fiecare data cand vei fi in dilema, vei rasfoi cu infrigurare paginile, stiind cu siguranta ca Mindy Weiss iti va oferi solutia salvatoare.

Pana la sfarsit, ii vei spune Mindy si va deveni prietena ta cea mai buna, deoarece are abilitatea de a-ti castiga increderea capitol dupa capitol, ajutandu-te sa organizezi intr-adevar o nunta perfecta.

Opinia echipei CerculMireselor