Dar drumul pana la batranete este lung, pavat intr-adevar cu bine si cu rau, iar casniciile pot fi incercate de numeroase provocari de-a lungul timpului, asa ca uneori veti avea nevoie de un sfat bun sau sprijin neconditionat din partea unei perechi care a batatorit  acest drum inaintea voastra - nasii de cununie.

Acesta este rolul nasilor de cununie, de a va fi model in viata de familie, de a va indruma atunci cand sunteti la raspantie de drumuri si de a va sprijini cand aveti senzatia ca “viata in doi” este mai sinuoasa decat va asteptati, demonstrandu-va prin exemplul propriu ca iubirea poate invinge vicisitudinile care apar pe parcursul vietii.

Legat de alegerea unei perechi de nasi de cununie, traditia spune ca prima data trebuie intrebati nasii de botez ai mirelui, iar daca ei refuza, mirii vor putea incepe sa caute in alta parte. Insa vremurile s-au schimbat si o data cu ele, s-au schimbat si criteriile dupa care erau alesi nasii.

Astazi, alegerea nasilor de cununie apartine tinerilor miri, asa ca discuta cu logodnicul tau si stabiliti impreuna perechea pe care o credeti potrivita sa va fie alaturi in calitate de parinti spirituali.

Bineinteles ca, in functie de personalitatea voastra, de inclinatia spre a respecta traditiile si de gradul de implicare a familiilor in organizarea nuntii, puteti discuta acest aspect si cu parintii vostri, insa aveti grija ca decizia finala sa va apartina.

In plus, probabil vor exista perechi de oameni apropiati care se vor oferi sa va fie parinti spirituali, asa ca intregul proces de alegere a nasilor trebuie desfasurat cu tact si diplomatie. Daca vreti sa respectati si traditia, dar si sa alegeti dupa criterii importante, puteti alege doua perechi de nasi.

Dincolo de traditii si orgolii personale, alegerea nasilor este o decizie importanta si extrem de personala, iar intr-un final, singurele persoane in masura sa decida ce cuplu este potrivit sa vegheze asupra noii voastre familii, sunteti doar tu si logodnicul tau.

Daca pe vremuri, criteriile de ordin financiar si de statut social cantareau greu in balanta, lucrurile s-au schimbat semnificativ, iar aspectul pecuniar ar trebui sa nu reprezinte o prioritate in alegerea nasilor.

Atunci cand alegeti nasii de cununie, ganditi-va la cupluri apropiate, pe care le cunoasteti indeajuns de bine incat sa-i admirati pentru relatia autentica dintre ei si nu pentru imaginea afisata.

Asadar, ei trebuie sa fie prieteni apropiati, cu varste apropiate de ale voastre si principii similare despre viata de familie, care sa va inspire prin atitudinea lor, dar catre care sa va puteti si voi deschide sufletele cu incredere.

Relatia cu nasii trebuie sa ramana apropiata si dupa nunta, trebuie intretinuta din placere si nu din obligatie, asa ca alegeti unu cuplu alaturi de care stiti ca va simtiti bine in diverse ocazii, de la vizite de o ora pana la vacante prelungite.

Cu perechea potrivita de nasi de cununie, veti privi mai increzatori la drumul plin de necunoscute ce va asteapta.