Imaginea voastra in noaptea nuntii, in timp ce va soptiti unul altuia “sotul meu”, “sotia mea” iti aduce un zambet pe buze si iti dai seama ca va fi fi intaia voastra noapte de dragoste de cand va veti fi unit destinele in fata tuturor.

Pe langa calcatul pe picior in biserica, furatul miresei, scoaterea jartierei si aruncatul buchetului, obiceiuri care nu au mai nimic romantic in ele si care sunt sau nu respectate, in functie de gusturile proprii, exista un obicei de nunta, care incheie ceremonialul de nunta, deschizand in acelasi timp usa spre viata de cuplu, obicei care este respectat de majoritatea cuplurilor: trecerea pragului.

Se pare ca originea acestui obicei dateaza inca de pe vremea romanilor, acestia avand credinta ca aduce ghinion in viata de cuplu, ca mireasa sa treaca singura pragul, iar in alte culturi crezandu-se ca astfel, mireasa este protejata de spiritele malefice ce asteapta ascunse sub prag.

Cu spirite sau fara ele, trecerea pragului casei in noaptea nuntii, in bratele proaspatului sot este un moment romantic, care se transforma de cele mai multe ori in preludiul unei nopti speciale.

Sau cel putin, asa ar trebui sa fie, caci se pare ca in zilele noastre, noaptea nuntii si-a pierdut oarecum din farmec, mai ales ca mirii locuiesc impreuna inainte de nunta si nu se mai asteapta la “senzational” in noaptea nuntii, iar in plus, oboseala acumulata in ziua cea mare, ii face pe multi sa doarma tun din clipa in care au pus piciorul in casa.

Ca sa nu faceti parte din majoritatea cuplurilor, ratand senzatiile unei nopti unice in vietile voastre, este indicat sa tratezi acest aspect, cu aceeasi importanta pe care ai acordat-o celorlalte activitati de nunta si sa planifici noaptea nuntii in detaliu.

Astfel, poti alege ca aceasta noapte speciala sa nu se desfasoare in caminul vostru, din care cunoasteti fiecare centimetru patrat, ci puteti opta pentru o camera luxoasa de hotel, care sa va astepte pregatita pentru o noapte pasionala.

Chiar daca anumite hoteluri ofera servicii speciale pentru tinerii casatoriti, in functie de hotel, este indicat sa discutati aceste aspecte inca din momentul in care faceti rezervarea, iar daca nu sunt incluse extra optiuni pentru miri, pune tu detaliile la punct.

Fie ca alegi petale de tradafiri, lumanari parfumate, sampanie, caviar, capsuni, jacuzzi, muzica in surdina sau toate la un loc, depinde doar de gusturile voastre cum va arata camera in noaptea nuntii voastre.

Cert este ca, dupa o zi fulminanta, cu emotii, poate si stres, inconjurata de oameni si cu muzica la maxim, un astfel de refugiu, va va relaxa si va crea cadrul perfect pentru noaptea nuntii: intaia voastra noapte oficiala de dragoste.